Alături și sub îndrumarea Sfinților Paisie de la Neamț și Iosif de la Văratec, Cuvioasele Nazaria și Olimpiada au pus bazele vechiului așezământ monahal, loc încărcat de istorie, rugăciune și jertfă. Apoi, Cuvioasa Elisabeta, după o viață închinată milosteniei și iubirii aproapelui, a dorit să primească „Marele și îngerescul chip” în acest spațiu binecuvântat de Dumnezeu, care avea să dea rod duhovnicesc bogat prin sfinții care s-au nevoit aici. Pentru viețuirea lor aleasă și pentru virtuțile pe care le-au lucrat, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 1 iulie 2025, trecerea Sfintelor Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu în ceata cuvioaselor care au dobândit Împărăția Cerurilor.
Proclamarea lor solemnă a avut loc la începutul acestui an, în data de 6 februarie, la Catedrala Patriarhală din București, iar astăzi, la Mănăstirea Văratec, rânduiala liturgică specială a Proclamării locale a canonizării a avut loc în prezența a numeroși ierarhi, clerici și credincioși din întreaga țară, dar și din Basarabia.
Cinstirea celor trei Cuvioase a început sâmbătă seara, prin slujba Privegherii, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, și a continuat în această dimineață cu Sfânta Liturghie, săvârșită în noul aghiasmatar al așezământului monahal. Dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan au mai slujit Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfinţitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord, Preasfințitul Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Preasfințitul Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul maicilor de la Mănăstirea Văratec.
„Prin viețile lor duhovnicești, ele au luminat sufletele monahiilor”
Tomosul sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru proclamarea canonizării a fost citit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. După acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, intitulat Sfintele Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec – modele de rugăciune isihastă, hărnicie și milostenie:
La Mănăstirea Văratec, într-un loc binecuvântat de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț ca sălaș de rugăciune pentru sufletele însetate de Dumnezeu, s-a plămădit de-a lungul veacurilor o obște monahală care a dat Bisericii trei chipuri de aleasă trăire duhovnicească: Sfânta Cuvioasă Nazaria, cea dintâi stareță a Văratecului, Sfânta Cuvioasă Olimpiada, ctitora Mănăstirii Văratec și Sfânta Cuvioasă Elisabeta Brâncoveanu, domnița care și-a dedicat ultimii ani ai vieții rugăciunii și nevoințelor duhovnicești. Deosebite prin obârșie, aceste trei sfinte se întâlnesc totuși într-o singură temelie duhovnicească, aceea a rugăciunii neîncetate purtate în taina inimii, a milosteniei săvârșite cu smerenie și discreție, și a hărniciei și iubirii milostive revărsate asupra celor aflați în nevoi. (...) Canonizarea Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, alături de celelalte 13 sfinte femei românce, arată lucrarea binecuvântată a lui Dumnezeu în mijlocul poporului român, din care s-au ridicat aceste sfinte femei. Prin viețile lor duhovnicești, ele au luminat sufletele monahiilor și ale credincioșilor mireni, arătându-le calea mântuirii în Hristos. Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de ierarhii, clericii și credincioșii care, cu multă dragoste, au venit să le cinstească pe aceste mari nevoitoare isihaste, lumini și icoane duhovnicești ale Mănăstirii Văratec.
„Omul cu minte veghetoare, cu cuget curat și cu inimă trează este ajutat de Dumnezeu să alcătuiască omul cel dinlăuntru”
Un cuvânt a fost rostit și de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a arătat că viețile Sfintelor Nazaria, Olimpiada și Elisabeta constituie adevărate modele de viețuire creștină, prin rugăciune, slujire și milostenie:
Din cuprinsul hrisovului și din cuvântul Părintelui Patriarh Daniel am înțeles că au fost, și cu siguranță sunt și astăzi, în mănăstiri și în viața de familie, bărbați și femei care au fost binecuvântați de Dumnezeu să împlinească exigențele Sfintei Evanghelii, ale Sfinților Părinți de altădată și din vremea noastră, până la ultima consecință. Sfânta Cuvioasă Nazaria ne arată că rugăciunea curată nu este o utopie. Că omul cu minte veghetoare, cu cuget curat și cu inimă trează este ajutat de Dumnezeu să alcătuiască omul cel dinlăuntru, omul cel tainic al inimii, cum mărturisesc Sfinții Apostoli Petru și Pavel, și prin aceasta să dobândească în duh smerit dulceața rugăciunii. Sfânta Cuvioasă Olimpiada ne arată, de asemenea, că asumarea grijilor exterioare responsabilității edilitare, administrative sau de conducere nu sunt piedici pentru ca omul să ajungă la Dumnezeu. Dimpotrivă, dacă aceste slujiri sunt asumate în numele lui Dumnezeu și cu frică de El, devin prinos de jertfă curată adusă la Tronul Preasfintei Treimi. Iar Sfânta Cuvioasă Elisabeta ne arată că au fost oameni care au împlinit Cuvântul Domnului adresat tânărului bogat din Evanghelie: „Mergi, vinde averile tale, dă-le săracilor și apoi vino și urmează Mie!”. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această triadă sfântă care se adaugă celeilalte doimi binecuvântate, Sfinții Iosif și Gheorghe Pelerinul, îmbogățind norul de mărturii. Chip al sfințeniei, rugători lui Dumnezeu pentru obștea mănăstirii, pentru toată obștea monahală de pretutindeni și pentru credincioșii din viața de familie, care găsesc adesea la streașina sfintelor mănăstiri odihnă și umbră duhovnicească pentru a ne răcori sufletele de arșița zilei pe care o petrecem în iarmarocul acestei lumi.
În încheiere, maica stareță, stavrofora Iosefina Giosanu, a împărtășit celor prezenți un gând de recunoștință pentru darul deosebit pe care Dumnezeu l-a făcut obștii prin proclamarea celor trei Sfinte Cuvioase, subliniind că viețuirea acestora rămâne un reper și o chemare pentru monahiile de astăzi:
Privind la cele trei Sfinte Cuvioase, descoperim trei chipuri distincte ale aceleiași viețuiri în Hristos: Sfânta Nazaria a adus rânduiala isihastă, Sfânta Olimpiada a cultivat frumusețea liturgică, iar Sfânta Elisabeta a transpus rugăciunea în milostenie. Prin viața lor, ele ne arată că rugăciunea, slujirea și iubirea aproapelui nu sunt căi separate, ci expresii ale aceleiași lucrări duhovnicești. Pentru noi, cele care viețuim astăzi în această mănăstire, proclamarea lor nu este numai un privilegiu. Este și o chemare. O chemare de a păstra rânduiala, de a nu lăsa rugăciunea să slăbească și de a transmite celor care vor veni după noi ceea ce, la rândul nostru, am primit. Avem nădejdea că Sfintele Cuvioase se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru această mănăstire, pentru obștea ei și pentru toți cei care vin aici cu credință și evlavie.
Având în vedere faptul că Sfânta Cuvioasă Elisabeta Brâncoveanu a întemeiat un așezământ social-filantropic în zona Bisericii „Domnița Bălașa” din București, o părticică din moaștele ei au fost dăruite lăcașului de cult din capitală.
La finalul momentului, ierarhii și slujitorii s-au închinat la icoana Sfintelor și la racla cu sfintele lor moaște, iar cei prezenți au format un rând pentru a primi binecuvântarea celor trei Cuvioase.
Sfânta Cuvioasă Nazaria, prima stareță a Văratecului
Mănăstirea Văratec, înființată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost dintru început vatră de cultură și spiritualitate, obștea formată acolo, sub îndrumarea și cu binecuvântarea Sfântului Paisie de la Neamț. Între aceste monahii, iubitoare și trăitoare de viață sfântă, s-a remarcat prima stareță a Mănăstirii Văratec, schimonahia Nazaria. Din monografiile care valorifică tradiția orală, unele aproape de momentul adormirii ei întru Domnul, aflăm că s-a născut în Transilvania, în orașul sau în zona Brașov. S-a căsătorit și a avut doi copii, un băiat și o fată. După moartea în urma unui accident a soțului și a celor doi copii, a trecut munții în Țara Românescă și a intrat în viața monahală. La Schitul Scânteia din Măgura Odobeștilor, județul Vrancea, a primit ca rasoforă numele Natalia, iar la Schitul Bontești, comuna Cârligele, județul Vrancea, a fost tunsă în monahism primind numele Nazaria, pe care l-a păstrat și după primirea schimniciei din mâinile starețului Paisie de la Neamț la sihăstria de maici de la Gura Carpănului, unde s-a așezat în căutarea liniștii și a nevoințelor duhovnicești după venirea în Moldova. În locurile sihăstrești de lângă schitul Pocrov, maica Nazaria l-a întâlnit pe Sfântul Iosif și a cunoscut aceeași râvnă pentru nevoință.
În preajma anului 1788 cuvioasa Nazaria a venit ca stareță la Văratec. La începutul anului următor încă păstra în suflet dorul după liniștea de la Durău, după cum aflăm dintr-o scrisoare pe care i-a trimis-o Sfântul Paisie de la Neamț la 24 aprilie 1789. Schitul Văratec, ridicat pe un teren al Mănăstirii Secu, a luat ființă din dorința starețului Paisie Velicikovschi.
Lăsând viața de liniște de la poalele Ceahlăului, schimonahia Nazaria a venit la Văratec pentru a stăreți obștea de curând formată. A trebuit să facă față greutății începutului, fiind cuprinsă de diferite nerânduieli și ispite. Sfântul Paisie s-a îngrijit de îndrumarea duhovnicească a maicilor, stabilind, cu binecuvântarea mitropolitului de atunci, rânduiala viețuirii în mănăstire după tipicul pe care-l așezase la Mănăstirile Neamț și Secu, având încredințarea că așezarea ca stareță a schimonahiei Nazaria pentru nou formata obște monahală este după voia lui Dumnezeu.
În anii care au urmat s-a înmulțit numărul celor care au intrat în obștea de la Văratec, crescând totodată și provocările pentru a asigura veniturile necesare. Mitropolitul Veniamin Costachi, pentru a răspunde acestor provocări economice, dar și pentru o mai bună orânduire a vieții duhovnicești, unește schiturile sărace cu mănăstirile mai mari, sub aceeași conducere administrativă și duhovnicească. După ce a văzut că situația materială a mănăstirii se afla într-o bună rânduială, stareța Nazaria s-a preocupat de ridicarea unei noi biserici de zid, în locul celei de lemn de până atunci, care a fost construită în perioada stăreției sale, fiind sfințită în 1812. La 25 iunie 1808, Divanul Moldovei a întărit stăpânirea de veci a Mănăstirii Văratec pe locul pe care i-l dăduse soborul Mănăstirii Neamțului în frunte cu starețul Paisie. La momentul întăririi de către divan, se începuse zidirea bisericii. Lucrul s-a făcut cu binecuvântarea Mitropolitului Veniamin care a întărit prin semnătura sa scrisoarea maicii starețe Nazaria prin care solicita eliberarea de documente care să ateste proprietatea.
Sfânta Nazaria este menționată ca prima stareță la Mănăstirea Războieni, unde a trimis maici la solicitarea Mitropolitului Veniamin Costache care a reorganizat viața monahală de acolo transformând-o în mănăstire de călugărițe. Peste tot pe unde a fost, schimonahia Nazaria a avut ca preocupare centrală aprofundarea credinței prin cercetarea scrierilor Sfinților Părinți. În timpul stăreției maicii Nazaria, Văratecul a avut călăuză pe pustnicul Iosif care a fost preocupat de rugăciunea minții.
Schimonahia Nazaria a pus mai presus de orice ascultarea cea mântuitoare, jertfindu-și liniștea pentru a sluji obștea. A ascultat povața Sfântului Paisie Velicikovschi ca să primească această ascultare a îndrumării vieții de obște. Din relatările celor care au scris despre viața ei se poate realiza, cu accente de pateric, un profil despre viața duhovnicească a maicii Nazaria. Avea roadele rugăciunii cu mintea, trăia în post și în rugăciune, cu multe privegheri și osteneli, vindeca pe cei bolnavi cu rugăciunile ei, iubea liniștea și tăcerea.
În jurul ei s-a strâns o obște numeroasă, ceea ce arată prețuirea de care s-a bucurat în calitatea ei de povățuitoare duhovnicească. Evlavia față de stareța Nazaria s-a manifestat încă din timpul vieții ei de maicile care s-au adunat în obștile conduse de ea, recunoscând-o drept povățuitoare. Un pateric din 1888 o consemnează între sfinți cu numele „Maica Nazaria de la muntele Pionul (în jurul anului 1760)”, fără a putea da alte detalii pentru că „prea puține știri am găsit”.
Împovărată de ani, Stareța Nazaria a trecut la cele veșnice în ziua de 18 decembrie 1814. Acest fapt a fost consemnat ca un reper important pe coperta I interioară a unui miscelaneu religios cu povățuiri pentru viața monahului: „1814, dechemvrie 18, vineri după vicernie s-au mutat din viiață maica Nazaria, starița sfintei Mănăstiri Varaticu.” A fost înmormântată în pronaosul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ctitoria sa, în partea din stânga care sprijină balconul cafas.
Evlavia maicilor la mormântul stareței Nazaria s-a manifestat mai ales după descoperirea lui în ianuarie 1973 când, cu prilejul schimbării pardoselii din biserica „Adormirea Maicii Domnului”, în pronaosul bisericii a fost găsit un mormânt zidit cu cărămidă, în care s-au descoperit oseminte și două cărămizi ale celor înmormântate acolo: Nazaria 1814 decembrie 18 și Magdalena stareța schimoşnahiaţ starița 1822 octombrie 20.
Evlavia față de stareța Nazaria este prezentă și astăzi în Mănăstirea Văratec. În ziua de 9 iunie a avut loc Sinaxa cu monahiile și viețuitoarele așezământului monahal, întâlnire care a marcat aniversarea în 2025 a 240 de ani de la zidirea primului lăcaș de rugăciune al mănăstirii și a evocat personalitatea Schimonahiilor Nazaria și Olimpiada, primele starețe și întemeietoare ale mănăstirii, propuse spre canonizare în anul 2026.
Alături de Sfânta Nazaria, Sfânta Olimpiada a întemeiat așezământul monahal de la Văratec
Cuvioasa Olimpiada este numită întemeietoarea Mănăstirii Văratec pentru că în perioada 1781-1788 a pus bazele așezământului monahal, cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costache al Moldovei, cu sprijinul Sfântului Paisie de la Neamț și cu împreună lucrarea și sfătuirea Sfântului Iosif de la Văratec.
Numită din botez Bălașa, s-a născut în anul 1758 la Iași, în familia preotului Mihai de la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”. Hotărându-se să îmbrace haina monahală, împreună cu o altă tânără din Iași, au venit la starețul Paisie care le-a îndrumat spre Mănăstirea Topolnița pentru cuvenita pregătire înainte de a îmbrăca îngerescul chip. Au fost tunse în monahism, Bălașa cu numele Olimpiada, iar însoțitoarea ei, Măriuța, cu numele Magdalena. Pentru că Mănăstirea Topolnița era aproape de gospodăriile locuitorilor din satul omonim, Olimpiada, după ce primește binecuvântarea Sfântului Paisie, pleacă la schitul de călugărițe de la Mănăstirea Durău unde era stareța Nazaria. Între anii 1780-1784 va căuta loc potrivit pentru a întemeia mănăstire pentru maici. Cu ajutorul duhovnicului Iosif va alege locul potrivit, va construi o casă din banii ei, apoi și cu ajutorul primit o biserică de lemn cu Hramul Adormirea Maicii Domnului.
După venirea stareței Nazaria la Văratec, Olimpiada i-a fost aproape, ajutând-o la treburile mănăstirii, după cum scrie Sfântul Paisie în scrisoarea din 24 aprilie 1789 când o invită pe stareța Văratecului să vină împreună cu maica Olimpiada pentru a se sfătui, „atunci mai pe larg vom vorbi pentru toate”.
A fost stareța mănăstirii Văratec între 1822 și 1828 și din nou între 1834-1842, când a trecut la cele veșnice. Inscripția de pe un clopot din turnul clopotniță al bisericii cu hramul „Schimbarea la Față” socotește și perioada de început a formării obștii de la Văratec atunci când spune că „acest clopot s-a făcut în stăreția a treia a noastră, Olimpiada schim. SM Varaticul, 1838”. A continuat preocupările gospodărești refăcând mănăstirea după distrugerile făcute de ostașii turci în 1821, extinderea bisericii de zid prin adăugarea a două noi pridvoare, și probabil a diaconiconului, pictura interioară, înzestrarea cu odoarele necesare cultului, înălțarea chiliilor, turnului clopotniță, construirea zidului împrejmuitor. A fost o neobosită căutătoare și împlinitoare a învățăturilor Sfinților Părinți, după cum o dovedesc manuscrisele pe care apar numele ei, scris de ea sau de ucenice. Potrivit tradiției, cunoștea bine muzica psaltică, învățându-le și pe maici tainele acesteia. Cuvioasa Olimpiada a ținut legătura duhovnicească cu starețul Paisie, cel care a îndrumat-o către viața monahală.
Sfânta Olimpiada, împreună cu Sfântul Iosif ,au ales locul pe care s-a zidit biserica de lemn și s-a format vatra monahală a Văratecului, în anul trecerii lui la Domnul renunțând la stăreția mănăstirii.
Pentru zidirea primei biserici de lemn a folosit averea personală, iar apoi a ctitorit și biserica actuală de zid, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ridicată prin mila primită de la diferiți credincioși. A înzestrat biserica dăruind sau cumpărând cele necesare cultului. Stareța Olimpiada nu s-a îngrijit doar de înzestrarea mănăstirii cu cele necesare, ci și cu întreținerea lor. S-a mutat la Domnul în anul 1842, la vârsta de 85 ani, fiind înmormântată în pridvorul bisericii ctitorite de ea, fără a se cunoaște exact locul.
Virtutea milosteniei: Sfânta Elisabeta, fiică de mare logofăt, a fondat la București Așezământul Brâncovenesc
Elisabeta (Safta) Balș s-a născut la Iași în anul 1776, în familia marelui logofăt Teodor Balş şi al soției sale, Zoe Rosetti, primind în casa părintească o educație aleasă. În anul 1791 s-a căsătorit cu marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent de parte bărbătească din familia Brâncoveanu. Au avut o viață de familie model, cu bună înțelegere între soți. Neputând avea copii, au înfiat-o în anul 1824 pe nepoata Zoe Mavrocordat (1805-1892), fata Catincăi Mavrocordat, sora Saftei. În anul 1825 au căsătorit-o cu postelnicul Gheorghe Bibescu (1802/1804-1873), care a devenit ulterior domn al Țării Românești. Nepotului Grigorie, primul dintre băieții familiei, banul nu i-a dat doar numele de botez ci, dăruindu-i moșia Brâncoveni, a primit și dreptul de a purta mai departe numele Brâncoveanu.
După ce s-a îngrijit, ca o bună creștină, de parastasele și toată rânduiala ce se face pentru cei adormiți, cu tot fastul și cu multă dărnicie, rânduindu-le pe toate pentru folosul sufletului răposatului ei soț, băneasa Safta Brâncoveanu și-a propus să îndeplinească dorința însemnată a soțului ei, și anume aceea de a ridica un spital pentru nevoiași, unde să fie tratați bolnavii, în afară de cei ce sufereau de boli cronice.
În 1835 a început construirea spitalului, avându-l ca arhitect pe Joseph Hartl, după ce a cumpărat terenuri lângă Biserica „Domnița Bălașa” din București, care avea pe lângă lăcașul de cult o școală de muzică și un azil pentru văduve. Gândul ei era de a întemeia un ansamblu filantropic, având biserica în centru, care să poarte numele de „Așezământul Brâncovenesc”, spre a fi în amintirea celor din neamul ei și spre pomenirea lor. Acest spital a fost atât de bine gândit din punct de vedere administrativ, încât și-a păstrat independența timp de mai bine de 100 de ani, având fonduri proprii din moșiile cu care a fost înzestrat spitalul de către ctitora sa, Safta Brâncoveanu.
După ce a inaugurat Așezămintele în 1838, Safta Brâncoveanu s-a retras la Mănăstirea Văratec, loc unde venise pentru a o vizita pe mama sa, care a intrat în obștea monahală primind la călugărie numele Elisabeta. Numele Saftei nu apare menționat în catagrafia din aprilie 1838 care face cunoscută obștea de atunci a Văratecului, dar la 1 septembrie 1840 se afla în „Schitul Văraticu al Moldovii”, de unde preda mitropolitului Neofit al Ungrovlahiei epitropia Așezămintelor Brâncovenești din București.
La 20 august 1843, schimonahia Safta hotăra ca tot ce se află în chilia ei de la Văratec să rămână surorii sale, Profirița Ghica, și își exprima dorința de a i se oficia slujba înmormântării de către un arhiereu. Va rămâne implicată și în viața socială, după cum o dovedește vasta corespondență cu epitropii Așezământului Brâncovenesc, cu surorile sale, cu mitropoliți și alte personalități ale vremii. În cei 17 ani de viețuire monahală, schimonahia Elisabeta Brâncoveanu a rămas un simbol al dăruirii și al dragostei de aproapele, făcând numeroase donații atât mănăstirilor și bisericilor din țară, dar și așezămintelor monahale din Sfântul Munte Athos (Mănăstirea Simonos Petras, Mănăstirea Xiropotamu, Mănăstirea Cutlumuș, etc.) și Patriarhiei din Ierusalim. În continuare a purtat grijă de oamenii străzii, a ajutat pe cei ce îi solicitau ajutorul, s-a ocupat de parastase și pomeniri pentru soțul ei și pentru cei din neamul ei. În 11 august 1857, schimonahia Safta Brâncoveanu a trecut la Domnul, fiind îngropată după cum își dorise „afară, în curtea bisericii, unde nu este apă”.
Virtutea care a împodobit viața Elisabetei Brâncoveanu a fost aceea a filantropiei. Alături de soțul ei, iar după trecerea lui din această viață ca administrator al averii familiei a făcut numeroase danii către biserici și așezăminte monahale din Țara Românească și Moldova.
